Otrăvurile din Caux – Nestemata scobită. Vol. 1

|Romanian
June 18, 2016|
Otrăvurile din Caux – Nestemata scobită. Vol. 1
$8.62
Kobo ebook
Available for download

about

În vârstă de 11 ani, Ivy Manx locuiește în ținutul Caux, al cărui conducător este teribilul Rege Mătrăgună și unde legea tărâmului este „otrăvește sau fii otrăvit“. Fără un degustător de încredere acreditat de Breaslă care să-ți stea mereu aproape, următoarea ta masă ar putea fi și ultima.

Chiar mai rău, unchiul mult iubit al fetiței – ultimul farmacopat vindecător din Caux – a dispărut fără urmă, lăsând-o pe Ivy cu trusa lui cu leacuri secrete, cu o cioară zgomotoasă pe nume Hâș și cu un degustător nepriceput și mârșav, cu înclinație pentru picoteală.

Nu mai e timp de pierdut! Ivy trebuie să-și pună în aplicare teribilul plan! Împreună cu un tânăr degustător pe nume Rowan – aflat pe fugă după otrăvirea accidentală a douăzeci dintre gărzile regelui –, fata pornește în căutarea unchiului ei. În aceste vremuri dominate de corupție și de uneltiri – în acest, până nu demult, minunat loc străvechi –, cei doi copii, deveniți acum dușmanii întregului regat, au un sprijin de nădejde.

Dar ce vor oare urmăritorii lor? Să fie nestemata de-o inegalabilă frumusețe ce pare – deși asta este practic imposibil – a fi scobită? Sau o fi elixirul pe care ea însăși l-a creat și care are misterioase puteri vindecătoare? Sau oare poate fi vorba despre Ivy însăși?

Spusă pe un ton ușor ironic și de o prospețime irezistibilă, primul volum al trilogiei „Otrăvurile din Caux“, Nestemata Scobită este o uimitoare poveste despre ierburi și magie, degustători și otrăvuri.

Title:Otrăvurile din Caux – Nestemata scobită. Vol. 1Format:Kobo ebookPublished:June 18, 2016Publisher:Litera Media GroupLanguage:Romanian

The following ISBNs are associated with this title:

ISBN - 10:6066002066

ISBN - 13:9786066002066

Appropriate for ages: All ages

Look for similar items by category: